furt-turc.jpg

Un cetățean turc în vârstă de doar 17 ani a fost prins vineri seara după ce a tâlhărit o femeie în plină stradă, în Ploiești. 

UPDATE: Jandarmul care l-a prins pe autorul furtului se afla în timpul liber. Angajatul MAI era la masa împreună cu familia, într-un bloc cu patru etaje din apropierea străzii Ienăchiță Văcărescu moment în care au auzit de afară țipetele de ajutor ale femeii tâlhărite. Nu a stat prea mult pe gânduri, a coborât și a plecat în căutarea făptașului. La scurt timp acesta a reușit să-l și prindă și și-a alertat colegii. Jandarmii ajunși la fața locului au întocmit un proces verbal și l-au predat pe cetățeanul turc Poliției.

Totul s-a petrecut după lăsarea întunericului, pe strada Ienăchiță Văcărescu din municipiu. Minorul a deposedat-o pe femeie de geantă în care se afla pe lângă telefonul mobil și o sumă de bani. Un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi a reușit însă în scurt timp depistarea autorului. 

Evenimentul a fost confirmat de Leonard Dragomirescu, purtător de cuvânt al IJJ Prahova, care a mai declarat că în urma incidentului au fost întocmite actele de constatare a faptei de furt. Acestea au fost înaintate lucrătorilor de poliție pentru finalizarea cercetărilor.

foto caracter ilustrativ

 

Articole asemănătoare