Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

hipotermii-prahova.jpg

Grijă mare, spun medicii! Expunerea prelungită la frig dăunează grav sănătății. Doi bărbați, din Brătășanca și din Poiana Țapului, au ajuns ieri noapte la spital după ce au fost diagnosticați cu hipotermie.

Cele două cazuri au fost semnalate în noaptea de miercuri spre joi. Medicii de la Serviciul de Ambulanță au fost solicitați să-l preia pe un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Brătășanca. Acesta prezenta hipotermie moderată, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Bărbatul avea temperatura corpului de 33,6 grade Celsius.

Un al doilea bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost preluat de o ambulanță în jurul orei 00.30, din Poiana Țapului, strada Piatra Arsă. Acesta a fost diagnosticat cu hipotermie moderată, având temperatura corpului de 29,8 grade Celsius. Bărbatul a fost transportat Centrul de Primiri Urgențe a Spitalului Sinaia. .

Hipotermia se instalează atunci când corpul uman este expus la aer, apă, vânt sau ploaie rece. Temperatura poate scădea până la un nivel de 10 grade Celsius. Medicii atrag din nou atenția că în această perioadă se recomandă evitarea expunerii prelungite la frig.