Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

rutiera-razie.jpg

Polițiști ai Serviciului Rutier au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în zona drumurilor județene, îndeosebi pentru a preveni abaterile săvârșite de pietoni.

 

Pentru neregulile constatate au aplicat 166 de sancțiuni contravenționale (90 pentru depășirea vitezei legale, 15 pentru pietoni, 9 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.), în valoare totală de 49.698 lei.

Ca măsuri complementare, au reținut trei permise de conducere.

 

De asemenea, în perioada 31.03 – 13.04.2017, au fost desfășurate cinci acțiuni punctuale, a câte două ore fiecare, pe raza localităților rurale adiacente drumurilor naționale de pe raza județului Prahova, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere în mediul rural.

Astfel, au fost controlate 261 autovehicule (213 testări etiloscopice) și au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.925 lei.

Vineri la ora 01.45, un echipaj rutier a oprit entru verificări o autoutilitară, care se deplasa pe DN 1, pe raza localității Puchenii Mari.

În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul aflat la volan, domiciliat în Târgșoru Vechi, ar fi consumat alcool. Etilotestul a indicat o concentrație de 0,49 mg de alcool în litrul de aer expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cel depistat fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe de sânge.