credit-acte-false.jpg

Polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal privind o prahoveancă în vârstă de 51 de ani, cercetată sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înșelăciune și uz de fals.

În fapt, aceasta a solicitat și obținut un credit bancar, în valoare de 60.000 euro, folosindu-se de documente de venit falsificate.

Pentru acordarea creditului inculpata a beneficiat de prezența unui codebitor, pentru care a folosit, de asemenea, documente de venit false.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru a dispune în cauză.

 

Articole asemănătoare