vinovat cine

Un accident mortal s-a produs marți dimineață pe DN1 în urma căruia două persoane și-au pierdut viața, iar alte opt au fost rănite. 

UPDATE: Traficul rutier pe banda 1, sensul de mers spre București, este restricționat la această oră (12.05). O macara de mare tonaj încearcă ridicarea camionului care în urma accidentului a ajuns în curtea unui imobil.

Din primele cercetări se pare că șoferul camionului care se îndrepta spre Ploiești nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, a acroșat autoturismul Dacia Logan și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un microbuz. Tragedia ar fi putut fi evitată dacă în zonă existau separatoare de sens

Starea victimelor din accidentul grav de pe DN1, de la Bărcănești

În urma impactului atât șoferul camionului cât și șoferul microbuzului au murit. Șapte persoane au fost transportate la UPU Ploiești, iar o tânără în vârstă de 26 de ani a fost preluată de un elicopter SMURD. 

Doi morți și șapte răniți grav în accidentul de pe DN 1, la Bărcănești. Atenție, imagini șocante! 

Polițiștii continuă cercetările cu privire la modul în care s-a produs accidentul în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor. Totodată în cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.