O femeie în vârstă de 63 de ani din comuna Baba Ana a fost salvată de la moarte chiar de propriul soț, după ce a decis să se spânzure.
Totul s-a întâmplat luni dimineață în jurul orei 09,00 când femeia a rămas singură în gospodăria din satul Cireșanu, comuna Baba Ana. Soțul femeii plecase la magazinul din sat, iar când s-a întors și-a găsit nevasta spânzurată de o grindă a unei anexe gospodărești. Nu s-a pierdut cu firea, a tăiat funia de care atârna femeia și a anunțat prin numărul unic de urgențe 112 evenimentul, în jurul orei 09,15.
La fața locului s-a deplasat atât un echipaj SMURD cât și polițiștii secției rurale numărul 6 Ciorani. Medicii SMURD au reușit resuscitarea femeii și au stabilizat-o, ulterior transportând-o pe aceasta la spital județean Ploiești. În urma tentativei de suicid aceasta a fost diagnosticată cu traumatism vertebro-cervical AVC și a rămas internată în unitatea medicală.
Potrivit surselor noastre, femeia era diagnosticată cu tulburare depresivă și se afla în evidențele medicale.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.