vama campina

Situl arheologic din Parcul Trandafirilor din Câmpina, acolo unde a fost descoperită o parte din ruinele Vechii Vămi a Prahovei va fi acoperit cu un acoperiș din carton asfaltat.

Decizia aparține Primăriei Câmpina care va cheltuti 25.500 de lei pentru protejarea săpăturilor arheologice, transformate în prezent într-o groapă plină cu apă și gunoi menajer.

Important de precizat este faptul că, în urmă cu patru ani, atunci când s-a decis demararea săpăturilor arheologice, consilierii locali discutau despre amenajarea unui ecran protector din sticlă transparentă, așa cum există în multe alte colțuri ale lumii, tocmai ca trecătorii să poată vedea ceea ce a fost scos la lumină de specialiștii din cadrul Muzeului de Arheologie.

Săpăturile arheologilor au debutat, în Parcul Trandafirilor, în vara anului 2015, proiectul fiind finanțat cu fonduri de la bugetul local. Au fost scoase la lumină ruinele unor clădiri, probabil han sau, mai precis o clădire unde se desfășura, la începutul secolului al XIX-lea o activitate economică.

Dovadă în acest sens stau cele 12 monede descoperite în urma săpăturilor, dar și beciurile unor clădiri. Arheologii nu s-au mai întors la Câmpina să continue săpăturile pentru că nu a mai  existat finanțare din partea administrației publice locale, dar și pentru că șantierul este blocat de clădirile din imediata apropiere.