calugareni

Duminică noaptea, în jurul orei 02,20, un grav accident a avut loc pe DJ 102 R, în localitatea prahoveană Călugăreni. 

Pe fondul vitezei excesive, șoferul unui autoturism marca Opel Corsa, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet de pe marginea drumului. 

Citește și:  Un șofer băut și-a omorât doi prieteni. Cum s-a produs accidentul de la Călugăreni

În urma impactului puternic, două persoane au murit. 

În mașină se aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 28 de ani. Ca prin minune, șoferul autoturismului a scăpat cu viața, însă oamenii legii au avut o surpriză când l-a testat cu aparatul etilotest.

Olteanu Gabriel, conducătorul auto, a înregistrat o alcoolemie de 0.68 la mie. Acesta a suferit mai multe leziuni în zona picioarelor și a fost transportat în noaptea accidentului la secția de ortopedie a Spitalului Județean. 

În urma impactului a mai fost rănit și un minor în vârstă de 14 ani, Viorel D. 

Ceilalți doi tineri care se aflau pe partea dreaptă a mașinii au murit pe loc, în urma impactului violent. Este vorba de Răduță Ștefan Cătălin în vârstă de 17 ani și Dragotel Stefan în vârstă de 28 de ani. 

Toți cei patru tineri sunt din Călugăreni. Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Valea Scheii. 

Șoferul autoturismului s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice.