sebi ghita dna ploiesti

Parlamentarul Sebastian Ghiță a scăpat de măsura controlului judiciar impusă de procurorii DNA în ultimul său dosar de corupție instrumentat la Ploiești în care este cercetat și fostul premier Victor Ponta.

UPDATE: Instanta ICCJ a revocat astăzi și măsura preventivă a controlului judiciar în ceea ce-l privește pe Sorin Chirilă, considerat mâna dreaptă a lui Ghiță

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis astăzi contestația depusă de deputatul prahovean, iar instanța a admis contestația. Decizia nu este definitivă.

Reamintim că aceeași instanță a admis parțial și contestația lui Ponta, în sensul că a anulat interdicția de a vorbi în spațiul public despre cauza în care este cercetat la Ploiești. Fostul premier se află totuși sup puterea măsurii controlului judiciar, în sensul că trebuie să se prezinte periodic la secția de poliție și să anunțe ori de câte ori vrea să părăsească teritoriul României.

Ponta și Ghiță au fost plasați sub control judiciar săptămâna trecută după ce au fost chemați la audieri de procurorii DNA Ploiești într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la modalitatea în care fostul premier britanic, Tony Blair, a venit în România.

Procurorii susțin prin intermediul unui comunicat de presă că vizita înaltului oficial ar fi fost plătită de Sebastian Ghiță prin intermediul unor ONG-uri coordonate de apropiați ai săi. În schimul acestei sume de bani, Ponta i-ar fi oferit lui Ghiță un loc pe listele de la alegerile parlamentare din anul 2012.