expozitie isu

Potrivit unui comunicat ISU Prahova, marți 13 septembrie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești va avea loc o expoziție a tehnicii de luptă, mijloacelor de intervenție. În cadrul evenimentului vor avea loc și exerciții demonstrative. 

”Cu această ocazie declarăm ziua de marţi, 13 septembrie – ZIUA POMPIERILOR din România, drept „Ziua porţilor deschise” (între orele 10:00-13:00) la toate subunităţile de intervenţie vizitatorii având ocazia să ia contact cu echipamentele/autospecialele de intervenţie în situaţii de urgenţă din dotarea pompierilor prahoveni şi să vizioneze exerciţiile demonstrative organizate.

Totodată, vom organiza un punct de informare cu privire la activitatea SMURD, prezentarea mijloacelor şi accesoriilor de intervenţie specifice şi un atelier de prezentare a unor tehnici de acordare a primului ajutor medical.

La împlinirea a 168 de ani de la glorioasa luptă din Dealul Spirii, sărbătorim marţi, 13 Septembrie – “Ziua Pompierilor din România”, cu un viu sentiment de preţuire faţă de trecut şi cu un puternic simţ de răspundere faţă de prezentul şi viitorul semenilor, eforturile muncii noastre concretizându-se şi conducând spre un ţel nobil: salvarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor acestora şi a patrimoniului naţional în situaţii de urgenţă.

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a declarat fiecare zi de 13 care se suprapune cu ziua de marţi, drept “ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE” în România, aceasta reprezentând o oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv şi implicit, o zi importantă în care, destinul unor cetăţeni poate fi schimbat în bine, prin însuşirea măsurilor menite a le proteja viaţa. Evenimentul este organizat în acest an pe data de 13 septembrie.” se mai arată în comunicatul ISU Prahova