proxeneti

Procurorii DIICOT au destructurat o grupare specializată în proxenetism și trafic de persoane din Mizil. În urma acțiunii, printre persoanele reținute se numără și Marius Rotaru, șeful Poliției Mizil. 

Rețeaua se pare că era condusă de Baicu Eduard Florian. Rolul șeful Poliției Mizil în cadrul grupării se pare că era acela de a nu transmite mai departe reclamațiile tinerelor obligate să se prostitueze către DIICOT în momentul în care acestea încercau să înregistreze la poliția din localitatea situația în care sunt.

Surse apropiate anchetei susțin că în prima faza a anchetei s-au făcut cercetări pentru a se stabili dacă Marius Rotaru a profitat de funcția lui pentru a obține favoruri sexuale de la minore.

În urma verificărilor, până la acest moment, nu există probe că Marius Rotaru a întreținut relații sexuale cu persoanele pe care trebuia să le protejeze print natura funcției pe care o deține.

Prin urmare se va cere arestarea polițistului doar pentru capetele de acuzare care se referă la abuzul în serviciu – nu a înregistrat notificările venite din partea victimelor care au reclamat la poliție în repetate rânduri că sunt forțate de proxeneți să se prostitueze – și favorizarea infractorului.

Pe lângă Baicu Eduard Florin în dosar au mai fost reținuți doi bărbați și o femeie. Aceștia sunt acuzați de constituire de grup infracțional și proxenetism. Pe de altă parte se știe că în acest dosar au mai fost audiați și alți polițiști din Mizil în calitate de martori. 

Potrivit comunicatului DIICOT, La data de 08.09.2016 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi Rotaru Marius Nicușor pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent inculpaţii  Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii  C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul expoatării sexuale, de cele mai multe ori  prin exercitarea de acte de violenţă.

S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona.

Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Rotaru Marius Nicușor, având funcţia de şef al Poliției Orașului Mizil, i-a favorizat pe membrii grupului infracţional din care fac parte inculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză, prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente atunci când faptele săvârşite erau de competenţa altor organe judiciare  ajutându-i astfel pe  să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi  trafic de minori.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius Nicușor  a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului  infracțional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuțiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova și ai Serviciului Tehnic şi Serviciului Operații din cadrul Structurii Centrale a D.G.A.

foto caracter ilustrativ