perchezitii talharii

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, împreună cu luptători S.A.S., efectuează percheziții la o adresă din Ploiești, unde domiciliază mai multe persoane bănuite de tâlhărie.

„Din cercetări, a reieșit că, în perioada iulie – august 2016, persoanele în cauză ar fi săvârșit mai multe tâlhării în municipiul Ploiești. Bănuiții vizau cu precădere femei, pe care le-ar fi deposedat prin violență (zmulgerea obiectelor) de bunuri precum bijuterii, telefoane mobile, genți, portofele”, a anunțat IJP Prahova

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la aproximativ 8.000 de lei.

Cinci mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele urmând a fi audiate la sediul poliției.