caine agresiv directia protectie copilului

Incidentul a avut loc astăzi chiar în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova, în momentul în care angajatele se aflau în timpul orelor de muncă.

Cele două angajate, susține directorul DGASPC Prahova, Viorel Călin, au fost mușcate de același câine.

„Una dintre angajate mi-a povestit că a fost luată prin surprindere și, inițial, a crezut că nu a fost mușcată. Pe urmă a văzut că sângerează. Cele două angajate se aflau împreună. Când am ajuns la serviciu era deja un echipaj care încerca să prindă câinele. În ultimul an și jumătate cred că am sunat de aproape 50 de ori la primărie pentru a veni să prindă câinii comunitari. Cred că vin din zona blocurilor din apropiere. Curtea instituiei este mare și, probabil, sunt oameni care îi hrănesc”, a declarat pentru Observatorulph.ro directorul DGASPC Prahova.

Cele două angajate au fost la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești și, din fericire, rănile au fost superficiale.

 

Articole asemănătoare