radar masina

Aproape 50 de conducători auto care nu au respectat limita legală de viteză au fost depistaţi de poliţişti, cu o autospecială neinscripţionată, dotată cu aparat radar, în urma unei acţiuni pe Autostrada Bucureşti-Constanţa.

În acest week-end, poliţiştii vor continua acţiunile pentru salvarea de vieţi, folosind și această autospecială, se arată într-un comunicat al Poliţiei Rutiere din această dimineaţă.

În perioada 9 – 11 august a.c., poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au acţionat pe Autostrada Bucureşti-Constanţa cu o autospecială neinscripţionată, dotată cu aparat radar, pentru siguranţa traficului rutier.

În urma acţiunii, poliţiştii au depistat 49 de conducători auto care nu au respectat limita legală de viteză şi au reţinut 24 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule, pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h.

Poliţiştii vor continua acţiunile cu autospeciala neinscripţionată şi în perioada următoare pentru ca cei care îşi petrec week-endul de Sfânta Maria la mare să ajungă în siguranţă la destinaţie.

Poliția Română vă recomandă să păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, să vă asiguraţi temeinic şi să semnalizaţi la schimbarea benzilor de circulaţie.