drifturi ploiesti

Observatorul Prahovean prezenta la sfârșitul lunii iulie mai multe imagini cu șoferul unui autoturism care făcea drift-uri în zona sensului giratoriu de la Gara de Sud. 

La mai bine de două săptămâni de la semnalarea cazului Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, instituția a remis următorul punct de vedere:

Urmare a articolului intitulat ”Drift-uri pe Bulevardul Independenței în miez de noapte. Poliția doarme” postat pe site-ul www.observatorulph.ro vă comunicăm următoarele:

Lucrătorii de poliție rutieră au efectuat verificări privind aspectele sesizate, dar fără a se putea identifica autoturismul și conducătorul auto, până în prezent. 

Totodată, pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fapte, atât lucrătorii de poliție rutieră cât și cei de siguranță publică au intensificat activitățile de patrulare și control trafic pe timpul nopții, în special pe bulevardul Independenței, cu precizarea că în cazul constatării unor astfel de abateri a normelor rutiere față de conducătorii auto pot fi luate următoarele măsuri: 

- art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 nerespectarea regimului legal de viteză, constatări realizate cu echipamente de măsurare a vitezei, aflate în dotarea subunității noastre;

- art. 147 pct. 17 din H.G. nr. 1391/2006 - conducerea unui autovehicul al cărui zgomot în mers sau staționare depășește pragul fonic prevăzut de lege - constatare realizată cu reprezentanții R.A.R.

- art. 102 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 - conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic - constatare realizată cu reprezentanții RAR. 

- art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - neasigurarea la schimbarea direcției de mers prin efectuarea de viraje la stânga sau dreapta;

În continuarea aspectele prezentate de dumneavoastră vor rămâne în atenția polițiștilor rutieri, iar în situația constatării de încălcări ale normelor rutiere, vor aplica cu fermitate măsurile legale.”

raspuns 793150