accident dn1 microbuz

Accidentul rutier a avut loc pe DN1, la km 134, între Azuga și Bușteni. Șoferii celor două mijloace de transport sunt încarcerați.

UPDATE: Cumplitul accident petrecut azi noapte s-a produs pe fondul pierderii controlului asupra volanului.

Șoferul unei camionete, întramtriculate în Brașov, care transporta ardei gogoșar, într-o curbă, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-un microbuz care circula spre București. 

Ocupanții microbuzului erau mai mulți prieteni din Turda și se îndreptau spre București, centrul comercial Europa, în vederea efecturării mai multor cumpărături. În urma impactului, o femeie de 61 de ani a murit, 7 persoane au fost rănite ușor, iar o persoană grav. 

IJP Prahova a anunțat că una dintre cele trei persoane rănite, pasager în microbuz, a decedat, iar cei doi șoferi sunt încarcerați

Traficul în zonă este dirijat. La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției și Serviciului de Ambulanță Prahova, precum și echipaje ale ISU Prahova, de la descarcerare.

UPFATE; Potrivit ISU Prahova, o persoană este decedată, una este încarcerată, iar șapte persoane prezintă răni și plăgi multiple.

UPDATE: 11 persoane au fost transportate în final la Spitalul Județean Ploiești, iar o persoană a decedat. Persoana decedată este o femeie în vârstă de 61 de ani, pasageră în microbuz. La Spitalul Județean au ajuns șapte femei și patru bărbați, unul dintre ei, un tânăr în vârstă de 34 de ani, în stare gravă, prezenta mai multe traumatisme și își pierduse starea de conștiință.