accident banesti4

În această dimineață, pe DN1, la km 86+300m, în apropierea comunei Bănești, s-a produs un nou accident de circulație.

Un autoturism Matiz, cu numărul de înmatriculare PH-08-VRJ, se deplasa spre Ploiești. La un moment dat, din motive încă necunoscute, conducătoarea auto a pierdut controlul volanului, a ieșit puțin în afara carosabilului, apoi a revenit pe drumul național și s-a răsturnat. Din fericire, femeia aflată la volan nu are răni grave. Este, însă, în stare de șoc și suferă de o ușoară amnezie. A fost preluată de Serviciul de Ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.

Citește și Accident pe DN1, la Băicoi. Tir răsturnat în afara carosabilului

Circulația este restricționată pe DN1, fiind blocat sensul de mers spre Ploiești. La fața locului încă se mai află echipajele de intervenție de la ISU, iar poliția continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cauza producerii accidentului.
text si foto: campinatv.ro

accident banesti3

accident banesti2

accident banesti1