Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

injunghiata3

Apar primele concluzii ale criminaliștilor care se ocupă de cazul unei tinere de aproximativ 30 de ani, care a fost găsită astăzi, fără viață, în tufișurile de pe marginea străzii Poligonului din Ploiești.

 

Detalii aici: Femeie înjughiată mortal pe stradă, în Ploiești

Surse apropiate anchetatorilor susțin că tânăra a fost ucisă cu cuțitul, rănile fiind în zona cervicală. Astfel, posibilitatea unei sinucideri este aproape exclusă.

 

Cel mai probabil, crima a fost comisă în această dimineață.

Polițiștii și procurorii aflați la fața locului încearcă să stabilească identitatea victimei.

Aceștia nu exclud ipoteza ca fapta să fi fost săvârșită în alt loc, criminalul aruncând apoi cadavrul în tufișul de pe marginea drumului.

UPDATE Ora 13:30 În rana de la gâtul tinerei a fost găsită înfășurată o pungă de plastic pentru a împiedica scurgerea sângelu. Acest lucru indică faptul că aceasta a fost ucisă și apoi transportată, cel mai probabil cu o mașină, în locul unde a fost găsit.

UPDATE Ora 14:00 Cadavrul femeii a fost ridicat și va fi transportat la sediul Serviciului de Medicină Legală din Ploiești pentru investigații. Femeia purta o verighetă, indicând faptul că ar fi fost căsătorită.

Vezi aici Imagini de la locul crimei. Femeie înjunghiată la Ploiești