curse sinaia

În acest weekend, la Sinaia are loc Trofeul Sinaia, un eveniment pe care iubitorii de cai putere îl așteaptă de mult timp. La închiderea perioadei oficiale pentru înscrieri în cursa pentru Trofeul Sinaia și-au anunțat prezența 73 de piloţi și 3 echipe.

Spectatorii vor avea ocazia să vadă nu mai puțin de 4 supercar-uri, dintre care 2 Ferrari 458 Challenge, 1 Ferrari 430 Challenge și un Audi R8GT.

Lupta pentru primele locuri este tot mai interesantă, fiind marcată de întoarcerea în campionat a lui Paul Andronic, care după pauza de la Rânca revine pe traseele de concurs, cu Mitsubishi-ul evo V modificat complet în garajele Autotehnica. Din lista de start lipsesc Horațiu Ionescu Cristea care a vândut Ferrari-ul său lui Alessandro Pietta, pe care însă îl vom vedea pe traseu, în timp ce Cornel Gărdean, unul dintre favoriții la titlu în 2016 declară forfait și la această etapă după ce a spart cel de-al doilea motor la Subaru-ul său la antrenamentele de zilele trecute. Sunt prezenți însă Bogdan Cuzma, Lucian Răduț, Ovidiu Zabreca, Edu Stan, Dan Prepeliță și Andrei Dumitrescu care vor duce cu siguranță o luptă frumoasă pentru trofeul King of the Hill al competiției.

La echipe, s-au înscris Rally Dream Team, Yacco Racing Team și Pasteur Racing Division.

Spectatorii aflați pe traseul de concurs vor avea ocazia să îl salute pe decanul de vârstă al motorsportului românesc, maestrul Marin Dumitrescu, care la 98 de ani va urca – de data aceasta în postura de copilot – pe traseul unde a câștigat în 1948 în fața lui Petre Cristea și Jean Calcianu.

Titi Aur, cel mai cunoscut dintre piloții de raliu, va fi prezent de asemenea, la Sinaia cu demonstrații spectaculoase de conducere defensivă și pilotaj pe patru roți.

Organizatorii recomandă tuturor piloţilor să intre în Sinaia, spre parcul service din Bd.Carol I (din dreptul stației Petrom până la sensul giratoriu de la intrarea spre Castelul Peleș ), dar și pe strada Octavian Goga, pe intrarea în oraş dinspre Braşov, semnalizată cu săgeţi indicatoare. 

Totodată, pentru ocolirea zonelor blocate traficului, va fi afișată în oraș harta rutelor alternative.

Informații despre eveniment și lista finală a piloților înscriși găsiți pe www.trofeulsinaiaforever.ro