agent paza cora

O ploieșteancă a avut parte de o experiență traumatizantă după ce și-a făcut cumpărăturile marți în hypermarketul Cora din Ploiești. Aceasta a fost controlată, dezbrăcată la piele, percheziționată și ținută împotriva voinței într-o cameră de control a hypermarketului, pe motiv că ar fi sustras un obiect de întreținere personală din interiorul magazinului.

Totul ar fi pornit de la faptul că Maria a luat mai multe produse din magazinul Cora, însă în timpul petrecut la cumpărături s-a răzgândit asupra unui ruj la care a renunțat ulterior, lăsându-l pe un raft.

Ajunsă la casă, a plătit produsele pe care le-a luat însă ulterior a fost oprită de un agent al firmei de pază care a verificat bonul de cumpărături și produsele plătite de Maria, lucru care se întâmplă frecvent în supermarketurile din Ploiești, numai că, în urma acestui control nu a fost lăsată să plece.

A fost dusă de agenții de pază într-o cameră mică din spatele magazinului, fără a i se oferi nicio explicație, unde i s-a scos practic tot ce avea în geantă și a început un nou control asupra produsele pe care le deținea înainte să ajungă în magazin și asupra celor achiziționate.

Ulterior a fost pusă de agenții de pază să se dezbrace, până a rămas în lenjerie intimă, fiind percheziționată. Femeia reclamă că în tot acest timp reprezentanții firmei de pază i-au vorbit urât. A fost întrebată de rujul la care ulterior a renunțat, însă bodyguarzii nu au ținut cont de faptul că femeia le-a spus că a renunțat să-l mai cumpere.

Maria a fost reținută în camera de control a hypermarketului Cora timp de 40 de minute împotriva voinței ei, timp în care i s-a umblat în geanta personală, a fost percheziționată și dezbrăcată la piele, iar în final agenții de pază au constat că nu a furat nimic.

După acest episod femeia a solicitat să vorbească cu un superior al hypermarketului Cora, moment în care Mihaela Duca, superior serviciu Cora și-a făcut apariția.

Reprezentantul magazinului a încercat să explice clientei că evenimentul a fost cauzat de lipsa de vizibilitate a camerelor video din incinta magazinului în anumite zone și unghiuri și a încercat să o convingă pe Maria că astfel de situații sunt normale, iar verificările se fac frecvent.

”În cursul zilei de astăzi (marți) am avut parte de o experiență extrem de neplăcută în magazinul Cora din Ploiești. În urma cumpărăturilor făcute am fost oprită de 2 agenți de pază care, după o verificare sumară a genții m-au condus mai mult forțat într-o încăpere adiacentă unde am fost obligată de agenți să mă dezbrac până la lenjeria intimă, mi s-a umblat în geantă fără acordul meu timp în care mi s-a vorbit urât.

Am fost reținută în aceasta încăpere timp de 40 minute pentru ca în final să se constate ca nu am furat nimic.

Menționez că nu s-a găsit asupra mea niciun obiect în afara celor plătite.

Deasemeni am solicitat sa discut cu un superior. Am avut deosebita neplăcere de a discuta cu o doamna Mihaela Duca care fără să își cearăa minime scuze încerca să îmi spună că în acel magazin camerele video nu sunt poziționate corect și din acest motiv agenții de pază au acționat așa.

Am solicitat să fac o reclamație care a fost înregistrată cu nr 009362 asupra abuzurilor la care am fost supusă. Deasemeni am depus plângere penală la Poliție privind sechestru, percheziție și abuz în serviciu și voi consulta un avocat.

Doresc sa va fac cunoscuta neplăcerea prin care am trecut și sper sa nu mai pățească nimeni trauma pe care eu am trăit-o astăzi în Cora Ploiesti doar pentru simplul fapt ca m-am răzgândit în a cumpăra un produs pe care l-am lăsat în magazin.”, a transmis Maria, clienta magazinului Cora.

În urma evenimentului femeia a mers la Secția 1 de Poliția unde a depus o plângere pentru sechestrare și abuz în serviciu.

Contactați de observatorulph.ro, reprezentanții magazinului Cora din Ploiești au transmis următorul punct de vedere:

”Legat de incidentul petrecut in decursul zilei de ieri va informam ca in acest moment se fac toate verificarile necesare clarificarii acestuia.

Ca si prime informatii, va pot transmite ca discutam intr-adevar de un caz de excel de zel si de o  incalcare a regulilor si procedurilor  interne cora. Colegii nostri si partenerii externi implicati in verificarea situatiei au trecut peste linia de conduita care le-a fost transmisa si despre care au fost instruiti, in ceea ce priveste interpelarea clientilor suspicionati de sustragere de produse .

In baza filmarilor inregistrate la camera de interpelare este evident ca s-a efectuat o verificare mai atenta a clientei care si-a exprimat dorinta de a fi verificata si perchezitionata corporal, fara a i se fi cerut acest lucru de catre personalul de securitate . Partenerii nostri extereni care au efectuat operatiunea ar fi trebuit sa refuze si sa nu intreprinda acest demers deoarece contravine procedurilor Cora pe care ei trebuie sa le respecte .

Regretam incidentul si ne ne asumam toate demersurile necesare de remediere a neplacerilor cauzate clientei si nu numai. Acesta nu este modul nostru obisnuit de a ne trata clientii si ne vom asigura ca cei responsabili de incalcarea regulilor si procedurilor care vizeaza clientii vor suferi rigorile legale si procedurale .

Deja actiunile disciplinare si legale se pun in practica si  vom lua toate masurile necesare  pentru a ne asigura ca asemnea incidente nedorite nu se mai repeta.”