judecatoria ploiestiO avocată din Baroul Prahova a fost luni după amiază victima unui furt chiar la Judecătoria Ploiești. Femeia a rămas fără poșeta în care avea roba de avocat și mai multe documente în doar 15 minute.

Potrivit surselor noastre, femeia și-a lăsat poșeta nesupravegheată timp de 15 minute, cât a predat mai multe acte grefierului. Când s-a întors în locul unde își lăsase geanta aceasta nu mai era.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 15.30. Când a sesizat dispariția obiectului a reclamat acest lucru jandarmului de serviciu, care în urma verificărilor pe care le-a efectuat a reușit să găsească poșeta, care era ascunsă în baia din instituție, dar și pe făptașă, o femeie din Păulești.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat.