accident 4 masiniUn accident de circulație s-a produs în jurul orei 13,15, pe DN1 B, în zona Mizil.

Potrivit Centrului Info Trafic al Poliției Române, informează că, începând cu ora 13:40, în judeţul Prahova, traficul rutier a fost reluat pe o bandă, alternativ, dirijat de poliţişti, pe DN1B Ploieşti - Buzău, între localităţile Mizil şi Loloiasca. Circulaţia a fost întreruptă în ambele sensuri din cauza unui accident rutier.  Conform primelor informaţii primite, în condiţii de vizibilitate redusă din cauza fumului degajat în urma unui incendiu de vegetaţie, un autotren a tamponat din spate trei autoturisme.

Pompierii încă acţionează în vederea lichidării totale a incendiului.

Update: Potrivit ultimelor informații accidentul s-a produs pe sensul de mers Ploiești-Mizil. Șoferul unui TIR care circula în direcția amintită nu ar fi redus viteza în momentul în care a întâlnit perdeaua de fum provenită de la incendiul de vegetația și a intrat în plin în alte mașini care se deplasau pe același sens: 3 autoturisme și o autoutilitară.

Traficul în zonă este restricționat.

Din primele informații puse la dispoziție de IPJ Prahova accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Accidentul s-ar fi produs din cauza fumului provenit în urma unui incendiu de vegetație, fiind adus de vânt în zona carosabilului.

În urma impactului o fată în vârstă de 15 ani ar fi fost rănită ușor, refuzând transportul la Spitalul Județean.