gara de sud ploiesti

La sfârșitul lunii iunie, observatorulph.ro a publicat reclamației unei cititoare nemulțumite de transportul feroviar. Stanciu Iuliana reclama faptul că i s-a vândut un bilet care deja trecuse prin gara de sud Ploiești, iar în momentul în care a cerut schimbarea lui, i-a fost solicitată suma de 4 lei. 

Citește întreaga poveste aici:  Scenariu de film cu proști: Bilet CFR vândut la o oră de la trecerea trenului

”În urma publicării articolului CFR a transmis și un punct de vedere redacției noastre în care explică situația, precizând că angajata ghișeului de la Gara de Sud va fi cercetată: 

În primul rând dorim să vă mulţumim pentru situaţia prezentată.

Este adevărat că există unele deficienţe în serviciul de relaţii cu clienţii. Ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate de pasagerii noştri, dar vă asigurăm că facem eforturi pentru remedierea disfuncţionalităţilor existente, astfel încât să putem oferi un serviciu decent de transport.

În urma analizării și cercetării celor semnalate s-a constatat că salariata staţiei Ploieşti Sud a eliberat biletul  în cauză, la solicitarea călătoarei la ora 19:29, în baza informaţiilor despre întârzierea trenului IR 1752 Suceava – Ploiești Sud (sosire 18:50/plecare 18:53) – București Nord, din 24 iunie 2016, care erau afişate pe monitorul din interiorul caselor de bilete, precum şi pe tabela electronică din stație, respectiv 40 minute. În situaţia în care un tren are întârziere, casierele pot emite bilete la trenul întârziat. Pe acest bilet se imprimă ora vânzării, însă datele (orele) de circulaţie nu se actualizează conform întârzierii, ci se menţin cele iniţiale, din Mersul Trenurilor. Menționăm ca în staţia Ploiești Sud, informațiile privind plecarea/sosirea, întârzieri trenuri sunt anunțate și afișate de către CNCF CFR SA (CFR Infrastructură).

În ceea ce privește modificarea biletului de călătorie pentru următorul tren şi la încasarea tarifului pentru rezervarea locului, casierea va fi cercetată. Compania își cere scuze pentru situaţia creată, iar contravaloarea rezervării va fi trimisă călătoarei la adresa comunicată în petiție sau într-un cont pe care ni-l va comunica ulterior.”