depozit kaufland

Duminică seara două accidente de muncă au avut loc la depozitul Kaufland Vest Ploiești. Un bărbat și o femeie au ajuns la Spitalul Județean Ploiești cu leziuni in zona picioarelor. 

În urma unei solicitări a observatorulph.ro, Kaufland România a transmis următorul punct de vedere:

”În urma solicitării dumneavoastră ce face referire la cele două accidente de muncă ce au avut loc în Depozitul Kaufland din Ploiești dorim să vă comunicăm următorul răspuns:

Pentru compania Kaufland, siguranța și sănătatea angajaților săi reprezintă priorități fundamentale. Vă asigurăm că ambele persoane prezintă o stare bună de sănătate, suntem în permanentă legătură cu acestea și ne dorim să beneficieze de cel mai bun tratament existent. Menționăm că în astfel de situații compania Kaufland România preia costurile pentru tot ceea ce înseamnă medicație suplimentară necesară angajaților. În acest moment cele două persoane se află în afară oricărui pericol și beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.

În privința angajatului accidentat la picior vă informăm că acesta a avut o evoluție pozitivă. Starea lui de sănătate a fost în permanență monitorizată de către medici care au făcut toate eforturile necesare ca angajatul să aibă o recuperare completă ce nu necesită amputarea. În prezent angajatul se află în perioada de recuperare.

În conformitate cu cerințele legii securității și sănătății în muncă (Legea 319/2006), Kaufland România a informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova despre producerea ambelor evenimente imediat după ce acestea au avut loc. În vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentelor, a fost demarată cercetarea acestora, procedură care se desfășoară în conformitate cu reglementările legale.

Activitatea de prevenire reprezintă o componentă importantă în procesele care se desfășoară în cele două depozite Kaufland România și nu numai, angajații fiind instruiți periodic cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, Kaufland România pune la dispoziția angajaților din depozite un echipament individual de protecție de cea mai bună calitate încă din prima zi de lucru, și nu implică niciun cost din partea angajatului.”

 

Articole asemănătoare