Probleme pentru Cristinel Toader, fostul director al Poliției Locale Ploiești. Acesta a solicitat, marți, strămutarea dosarului să de corupție aflat pe rolul Tribunalului Prahova la o altă instanță din alt județ. Solicitarea, adresată Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă pe motiv că nu este întemeiată. Decizia este definitivă.
Toader a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Ploiești în luna decembrie a anului trecut. El este acuzat printre altele de șantaj, evaziune fiscală și abuz în serviciu, după ce ar fi vândut subiectele de examen unor candidați care doreau să participe la concurs pentru ocuparea unor posture vacante în cadrul Poliției Locale Ploiești. Pe de altă parte, Toader este acuzat și că, în perioada în care era director al Poliției Locale făcea și afaceri incompatibile cu funcția.