jocuri mecanice

Un prahovean în vârstă de 37 de ani din Brebu a găsit de cuviință să se răzbune într-un mod violent după ce a pierdut o sumă de bani la jocurile mecanice. 

Înarmat cu o bâtă de baseball acesta a intrat joia trecută într-un local din Câmpina unde a spart display-ul a trei aparate de tip slot machine aparținând unei firme din București. 

Pentru că nu s-a simțit probabil răzbunat complet, acesta a decis ca și în noaptea următoare să intre într-un alt bar, unde a spart alte trei aparate de jocuri, iar la ieșire din local, ar fi spart și geamul ușii. 

IJP Prahova anunță că pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, tulburare a ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, față de el fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.