accident feroviar5

Apar noi mărturii în cazul accidentului feroviar de la Gura Vitioarei, petrecut la finalul săptămânii trecute. Reporterii Observatorulph.ro au stat de vorbă cu localnicii, care susțin că, imediat după producerea incidentului, un angajat al CFR Călători s-a apucat să tundă iarba care crescuse excesiv în zonă.

Citește și: CUM S-A PETRECUT ACCIDENTUL DE TREN DIN GURA VITIOAREI

Mai mult decât atât, oamenii susțin că din cauza lipsei vizibilității și a unei bariere manuale sau automate în zonă, sunt nevoiți să coboare din mașină pentru a se asigura că nu vine trenul. La fel a făcut și Ion Chiriac, prahoveanul care a scăpat ca prin minune din accidentul feroviar petrecut vineri. ”E o trecere de cale ferată pe care nu o îngrijește nimeni. Imediat după accident, a venit un angajat al căii ferate, a dat cu coasa, a fost văzut de săteni și s-a pitit. Am sunat la primărie, dar nu era de datoria Primăriei. Trenul venea cu viteză și nici nu a claxonat. Fiecare dintre noi, șoferii, venim cu mașina, oprim, ne dăm jos, verificăm, ne urcăm în mașină și trecem mai departe. La fel a făcut și domnul acela. Norocul lui a fost că a apucat să se tragă puțin, în așa fel încât l-a lovit doar cu scara trenului. La Măneciu, Primăria și Poliția Locală au pus oglinzi, deși nu e de datoria lor. Aici nu s-a pus nimic. Vegetația e de vină, dar de vină sunt cei de la CFR însărcinați cu toaletarea căii ferate”, ne-a declarat Costel Trache, unul din oamenii care au ajuns la fața locului la scurt timp după producerea accidentului. 

Citește și: UN TREN A LOVIT O MAȘINĂ ÎN PRAHOVA. ȘOFERUL A SCĂPAT CU VIAȚĂ

În urma accidentului, șoferul s-a ales cu permisul suspendat pe o perioadă de trei luni. Observatorulph.ro a solicitat atât CFR Călători cât și Inspectoratului Județean de Poliție Prahova un punct de vedere pe marginea acestui subiect.

Vezi mai jos imagini de la fața locului, din momentul în care angajatul CFR, observat de oamenii care s-au strâns în zonă, a dispărut. 

accident-feroviar1accident-feroviar2accident-feroviar3accident-feroviar4accident-feroviar6

accident-feroviar7