barbat spital negoesti parc industrial brazi

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, angajat la o firmă care desfășoară activitatea în Parcul Industrial Brazi, a căzut de la o înălțime de peste doi metri și a ajuns la spital.

Potrivit martorilor, bărbatul a încercat să descarce un sac cu deșeuri medicamentoase într-un cuptor, în vederea arderii reziduurilor. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism toracic și fracturi costale. Traumatismele nu sunt într-atât de severe, însă mai grav pentru el este că a fost demarată o anchetă la locul de muncă.

Citește și: Bărbat căzut de la înălţime în Parcul Industrial Brazi

Se pare că una dintre problemele pe care le are va fi aceea că ar fi consumat băuturi alcoolice, fie înainte de a ajunge la serviciu, fie în timpul serviciului, fapt care ar putea să îi aducă inclusiv destituirea de la locul de muncă, dacă în urma anchetei concluzia va conduce către o astfel de ipoteză.