barbat spanzurat draganesti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit mort, în noaptea de miercuri spre joi, în propria locuință, la Drăgănești.

Bărbatul a fost găsit spânzurat în jurul orei 02.20. O persoană a sunat la 112 și a anunțat întreaga tragedie. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, ale Serviciului de Ambulanță Prahova, precum și de la Serviciul de Medicină Legală Ploiești.

Vecinii bărbatului au aflat de întreaga poveste de abia dimineață și sunt șocați. Nimeni nu își explică de ce bărbatul a recurs la acest gest.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploiești.