starea victimelor care au picat de pe podetul de la plopu

Nouă persoane au fost transportate, ieri, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalul Județean Ploiești, iar o tânără a ajuns la Spitalul de Pediatrie.

Incidentul a avut loc după ce, ieri, mai multe persoane au picat de pe o punte situată în comuna Plopu. Imediat după ce s-a întâmplat evenimentul, o persoană a sunat la 112 și a anunțat că sunt 20 de răniți. Ulterior, în urma triajului efectuat de medicii de la Serviciul de Ambulanță Prahova și de la SMURD, 10 persoane au fost transportate la spital. Nouă dintre victime au ajuns la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean Ploiești, iar o tânără în vârstă de 17 ani a ajuns la Spitalul de Pediatrie Ploiești.

Victimele au fost diagnosticate cu diverse traumatisme la cap și la membre. Din cele nouă victime care au ajuns la Spitalul Județean Ploiești numai una se mai află internată la unitatea medicală din zona de Nord a Ploieștiului. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, motiv pentru care a rămas aseară sub observația medicilor. Potrivit surselor noastre, tânărul ar urma să fie externat mâine, 31 mai.

Internată a rămas și tânăra care a ajuns la Spitalul de Pediatrie Ploiești, diagnosticată cu o fractură la gleznă. După ce a fost transportată la Spitalul de Pediatrie, tânăra a ajuns la Județean pentru investigații, iar, ulterior, s-a reîntors la unitatea medicală de pe strada Mihai Eminescu din Ploiești.

O altă victimă a nefericitului accident de la Plopu, directoarea de la Parcul Memorial Constantin Stere din Ploiești, Laura Moagher, a părăsit încă de ieri spitalul, la cerere. Aceasta prezintă o fractură în zona cotului și urmează să revină la unitatea medicală, pentru investigații, după 10 zile.