bmw taxiJoi dimineață, în jurul orei 06,00, un accident de circulație s-a produs pe strada Vlad Țepeș din municipiu. 

Potrivit primelor informații puse la dispoziție de IPJ Prahova în accident au fost implicate două mașini, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite. 

Potrivit informațiilor noastre, vinovat de producerea accidentului se face șoferul unui autoturism BMW, care circula pe strada Vlad Țepeș și care nu a acordat prioritate de trecere unui taxi care circula regulamentar pe strada I.L.Caragiale, impactul producându-se la intersecția celor două străzi. Persoanele aflate în taxi, atât șoferul cât și pasagerii au fost rănite. Potrivit acelorași surse se pare că șoferul BMW-ului nu posedă permis de conducere.