tce protest

În acest moment are loc un protest al angajaților TCE în fața Primăriei Ploiești. La protest participă aproximativ 40 de angajați de la TCE. Oamenii protestează față de situația critică în care se află TCE.

Pe lângă faptul că societatea de transport a pierdut procesul cu ANAF, de două luni TCE nu a reușit să plătească dările la bugetul de stat. Angajații poartă pancarte cu mesaje la adresa autobuzelor vechi de zeci de ani. „Foc sub roți, șoferule!”, „Călătorii Colectiv SC TCE SA”, SC TCE SA autobuze de epocă - Ikarus 1977”, au fost doar câteva din mesajele inscripționate de pancarte. Protestul este unul extrem de zgomotos, angajații folosind alarme, dar și fluiere.

Angajații TCE au mai cerut verificarea legalității contractului privind transformarea autobuzelor din funcționare diesel în funcționare cu gaz petrolier lichefiat și a actelor subsecvente de furnizare produse și servicii, pe motiv că există numeroase neconcordanțe. Totodată, liderii de sindicat solicită modul în care s-a realizat reorganizarea Regiei Autonome de Transport Public și înființarea TCE Ploiești.

În memoriul adresat Prefecturii Prahova se arată că nu sunt respectate nici normele de protecția muncii, pauzele de masă și pauzele la cap de linie.

Sindicaliștii au intenționat să vorbească și cu reprezentanții Primăriei Ploiești, însă nu au reușit, pe motiv că la ora desfășurării protestului toată lumea era plecată din sediu.

Singurii dispuși la dialog s-au dovedit reprezentanții Prefecturii Prahova. O delegație formată din câțiva protestatari și-au expus doleanțele la prefectul județului Prahova, Cosmin Georgescu.

 

tce-protest2tce-protest4tce-protest5

;