conpet exercitii antitero

Un exerciţiu tactic de intervenţie anti/contrateroristă se va desfășura, în data de 17.05.2016, la punctul de lucru C4 Fetești, situat pe malul brațului Borcea al Dunării, în județul Ialomița. 

Locaţia C4 Fetești este amplasată pe traseul magistralelor care asigură transportul țițeiului din import către rafinăriile din Ploiești. 

Acțiunea, organizată în colaborare cu Serviciul Român de Informații și Jandarmeria Română, face parte din planul de activități pentru anul 2016 pe componenta „Securizarea Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte”, din cadrul programului „Siguranța Energetică a României”.

Tema aplicației este cooperarea structurilor specializate din cadrul Direcției Județene de Informații Ialomița, Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița și Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița pentru soluționarea unui incident de natură teroristă la instalaţii aparținând CONPET.

Sistemul Naţional de Transport al Petrolului administrat de CONPET S.A. este de importanţă strategică, conform Legii Petrolului nr. 238/2004. CONPET deţine infrastructură critică naţională, în baza  Hotărârii de Guvern nr. 1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale.

„Avem scenarii elaborate privind amenințările la adresa infrastructurii naționale de transport, echipa de management a societății fiind implicată direct în combaterea amenințărilor și reducerea riscurilor de securitate pentru Sistemul Național de Transport al Petrolului.” – Liviu ILAȘI, director general al CONPET S.A.  

Concepția aplicației: În data de 17.05.2016, un grup de migranți pătrunși ilegal pe teritoriul României prin forțarea frontierei cu Bulgaria au reușit, prin amenințare cu arme de foc, să sustragă un autoturism în zona localității Cernavodă, cu intenția de a se deplasa spre București, în vederea realizării joncțiunii cu un grup de rezidenți simpatizanți DAESH (statul islamic).

Informată prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU-112), o patrulă de jandarmi urmărește autoturismul suspect și, prin manevre specifice, determină conducătorul auto să părăsească autostrada A2 în zona localității Fetești.

Pentru a scăpa de sub urmărire, conducătorul auto intră pe străzile cartierului Vlașca din municipiul Fetești și, din cauza vitezei, pierde controlul volanului, lovindu-se de poarta de acces în punctul de lucru C4-Borcea aparținând CONPET SA.

În urma accidentului, conducătorul auto rămâne blocat în autoturismul avariat iar ceilalți ocupanți încearcă să se ascundă în zona instalațiilor din obiectivul C4 Feteşti - CONPET.