accident rutier

Accidentul rutier a avut loc în urmă cu puțin timp (16.20), după ce trei autoturisme au intrat în coliziune.

La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță Prahova. Potrivit primelor informații, din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.

UPDATE: Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Târgoviște. Un autoturism care se afla pe pod se pare că nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față, care la rândul său a lovit mașina din fața sa. Cele trei autoturisme implicate în accidentul rutier au fost scoase în afara părții carosabile, nefiind probleme legate de îngreunarea traficului rutier.

Poliția efectuează cercetări cu privire la modul în care s-a produs evenimentul rutier.