tanar injunghiat paste

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a primit îngrijiri la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Incidentul se pare că a avut loc duminică noaptea, în satul Zănoaga, din comuna Dumbrava. Tânărul a ajuns la spital cu mai multe plăgi înjunghiate în zona abdomenului , dar și pe antebrațe. Acesta prezenta și un traumatism cranio-cerebral. Date fiind multiplele leziuni, tânărul a rămas internat la unitatea medicală.

UPDATE: Martorii spun că tânărul și tatăl său s-au luat la ceartă cu un vecin, din câte se pare pe fondul consumului de alcool. În jurul orei 23.15, polițiștii Secției 10 Valea Călugărească au observat incidentul și i-a sancționat pe cei trei bărbați cu amendă. Tânărul înjunghiat a fost transportat la spital cu o ambulanță și nu avea răni care să-i pună viața în pericol. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut incidentul.