mascati

Procurorii DIICOT au descins în această dimineață la mai multe adrese din Prahova unde locuiesc suspecții unei rețele de spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune. Prejudiciul depășește 13 milioane de lei.

Comunicat DIICOT

La data de 21 aprilie 2016 procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov au efectuat un număr de 37 de percheziții pe raza municipiului Bucureşti şi a județelor Ialomița, Iași, Galați, Giurgiu, Prahova, Vâlcea și Argeș în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011-2012 suspecţii, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, au contactat mai multe persoane juridice cărora le-au solicitat oferte pentru materialele / produsele / serviciile prestate de către acestea, conform obiectului de activitate al fiecărei societăți.

S-a reţinut că membrii grupului infracţional acceptau ofertele fără a negocia prețurile, semnau contracte de cumpărare mărfuri sau prestări servicii, după care emiteau instrumente de plată fără acoperire .

Astfel, din probatoriul administrat în cauză până în prezent a rezultat că respectiva societate comercială a încheiat contracte fără a-și onora obligația de plată cu mai multe persoane juridice, producând un prejudiciu total de 13.130.977,76 lei.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constat că mărfurile și serviciile astfel achiziționate erau livrate către diverși beneficiari –prin intermediul a două societăţi comerciale, la prețuri mult mai mici decât cele de achiziție.

În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 38 de suspecţi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

La activități au participat specialiști A.N.A.F.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei – VLAD ŢEPEŞ Bucureşti.