spaga politie

Ies la iveală detalii incredibile despre polițistul Biroului Serviciului Rutier Ploiești, reținut ieri de procurori pentru luare de mită.

Onica Rareș Aurelian este acuzat că, în luna martie a acestui an, ar fi sustras din sediul IJP Prahova, un permis de conducere aflat în custodia Poliției și i l-a înmânat șoferului care fusese sancționat pentru abateri de la codul rutier. Pentru acest serviciu, agentul de poliție ar fi primit suma de 2000 de lei.

Șoferul, pentru care polițistul și-a distrus cariera și riscă ani grei de închisoare, trecuse pe roșu la semafor și provocase un accident.

Agentul Onica nu este la prima abatere.

El a fost prins băut la volan, dar pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice a fost condamnat la un an de închisoare cu executare.

Pentru că sentința nu era definitivă, agentul a fost pus la dispoziția superiorilor și lucra la secretariatul IJP Prahova.

Azi el va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Vom reveni cu decizia judecătorului de caz.