ponta dna

Fostul premier al României, Victor Ponta, este audiat de procurorii DNA Ploiești, în calitate de martor, în dosarul parlamentarului prahovean, Sebastian Ghiță.

Premierul Victor Ponta a ajuns la DNA Ploiești în urmă cu puțin timp. Acesta, potrivit unor surse, este audiat în dosarul deputatului Sebastian Ghiță, care se află sub măsura controlului judiciar. Totodată, Sebastian Ghiță trebuie să achite până pe data de 6 aprilie o cauține record, de peste 13,2 milioane de euro. (foto: arhiva)

UPDATE: Fostul premier al României, Victor Ponta, a părăsit sediul DNA Ploiești, fără a da vreo declarație în fața presei.