Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

greva tce

Ședința tensionată de la societatea de transport în comun, care are loc la această oră la TCE Ploiești, a fost generată de faptul că Primăria nu a achitat subvenția, iar angajații TCE se tem că se dorește falimentarea societății.

 

„Angajații susțin că vor să intre în grevă generală, pe durată nelimitată, dacă Primăria Ploiești nu își achită datoriile către TCE. Practic la această oră se discută despre sistarea transportului în comun de săptămâna viitoare în cazul în care municipalitatea nu-și achită datoriile”, a confirmat pentru Observatorulph.ro Ion Mișcă, liderul Sindicatului de la TCE Ploiești.

Nemulțumirea angajaților a fost accentuată și de faptul că societatea a pierdut procesul cu ANAF, datoriile cifrându-se la aproximativ 16 milioane de lei, în care sunt incluse și accesoriile.