femeie sinaia credite false

Femeie, în vârstă de 42 de ani, a cumpărat pe numele părților vătămate produse electrocasnice, pe care le-a vândut ulterior.

Femeia, în calitate de angajată a unei societăți comerciale, în cursul anului 2010, ar fi indus în eroare 12 persoane vătămate (pensionari sau cu venituri financiare modeste) și ar fi încheiat în numele lor 13 contracte de credit la trei instituții financiar nebancare, falsificând scrisul și datele de corespondență ale acestora. Astfel ar fi reușit achiziționarea de produse electrocasnice, de la magazinul unde își desfășura activitatea, valorificându-le în interes personal. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională a inculpatei este de peste 53.000 lei.În urma activităților de urmărire penală efectuate într-o cauză aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, polițiștii  Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au finalizat cercetările și au formulat propunere procedurală de trimitere în judecată față de o femeie în vârstă de 42 ani, din stațiunea Sinaia, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prin mijloace frauduloase și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a anunțat IJP Prahova.