barbat prins de politisti

Polițiștii Secției nr. 2 Ploiești au fost sesizați de o femeie în vârstă de 76 de ani cu privire la faptul că un bărbat necunoscut, care conducea un autoturism înmatriculat în alt stat, a încercat să o înșele cu suma de 3.000 de lei.

Bărbatul ar fi invocat că o cunoaște pe fiica femeii și că aceasta i-ar fi trimis din străinătate o sumă de bani, dar pentru a intra în posesia banilor trebuie să achite un comision bancar în cuantum de 3.000 de lei.

Femeia de 76 de ani a fost inspirată. Înainte de a da curs cererii, aceasta a sunat-o pe fica sa, care a negat că i-ar fi trimis o sumă de bani, moment în care bătrâna a realizat că este victima unei înșelăciuni.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, domiciliat în Răcari, a fost prins. Polițiștii au identificat și oprit în trafic autoturismul.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru lămurirea cu exactitate a situației de fapt”, a anunțat IPJ Prahova.