Procurorii DNA Ploiești au descins astăzi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Ei au ridicat mai multe documente și au sigilat biroului procurorului Daniel Bucur, care a fost adus la sediul DNA din Ploiești pentru a fi audiat (foto).

Surse judiciare susțin că procurorul va fi acuzat de fapte de corupție. 

El ar fi încasat sume de ordinul a câtorva sute de lei de la diferiți suspecți, pentru a da soluția neînceperii urmăririi penale.

Aceștia erau cercetați pentru furturi și alte delicte minore.

UPDATE Comunicatul DNA Ploiești

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul 
BUCUR DANIEL, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, județul Prahova, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- trafic de influență, 
- luare de mită. 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

În luna februarie 2015, suspectul Bucur Daniel, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a pretins de la două persoane (martori denunțători) și a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deține în orașul Comarnic.
În schimbul acestor servicii, procurorul le-a promis celor doi, pe care anterior îi cercetase și față de care dispusese trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, că va interveni la judecătorul care avea spre soluționare cauză respectivă, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influență, astfel încât acesta din urmă să dispună o pedeapsă blândă, respectiv condamnarea celor doi cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În perioada aprilie - mai 2015, suspectul Bucur Daniel, în calitate de procuror, a pretins și a beneficiat de executarea unei lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei, la același imobil (placare cu piatră a unui gard), de la o persoană (martor denunțător) cercetată de magistrat pentru săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta față de acesta din urmă o soluție favorabilă.

Suspectului Bucur Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.