Polițiștii locali au tras pe dreapta șoferii de microbuze și autobuze depistați în trafic, din cele 96 de persoane verificate la Ploiești, 78 fiind amendate.

Comunicatul Poliției Locale Ploiești

Poliția Locală Ploiești prin Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat în perioada 15 - 17 februarie 2016, o serie de acțiuni care au vizat depistarea autovehiculelor destinate transportului de persoane cu microbuze sau autobuze care circulă fără autorizație eliberată municipalitate, a celor care nu respectă terminalele ori circulă pe alte trasee și opresc în alte stații decât cele stabilite prin hotărâri ale consiliului local.

Controalele întreprinse de polițiștii locali, ce au fost însoțiți și de un reprezentant al Biroului Mobilitate Trafic Urban din cadrul Primăriei Ploiești, au avut loc pe străzile Vasile Milea, Gheorghe Doja, Gh. Gr. Cantacuzino, Șoseaua Vestului, Alba Iulia, Sondelor, Găgeni, Alexandru Vlahuță, Democrației, Ștefan cel Mare, Depoului, Ștrandului, precum și în Piața 1 Decembrie.

Cu această ocazie au fost verificați un număr de 96 conducători autovehicule destinate transportului de persoane. Având în vedere neregulile depistate, polițiștii locali au aplicat un număr de 78 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 lei – conform H.C.L. nr. 228/2006 și H.C.L. nr. 131/2011, fiind emise și 26 de avertismente.