Sâmbătă, 13 februarie, polițiștii din Prahova au desfășurat 25 de acțiuni și controale pentru prevenirea accidentelor rutiere și a faptelor antisociale pe raza județului. Au fost aplicate 290 de sancțiuni, în valoare de peste 150.000 lei.

 

Sâmbătă, 13 februarie, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a acționat pentru combaterea principalelor cauze generatorare de accidente rutiere și a faptelor antisociale pe raza județului.

Dispozitivul de 182 de polițiști, suplimentat față de activitățile desfășurate în mod curent, format din lurători de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și arme, explozivi și substanțe periculoase a desfășurat 25 de acțiuni și controale.

În urma activităților, au fost constatate două infracțiuni, din care una descoperită în flagrant.

De asemenea, polițiștii au constatat 290 de fapte contravenționale. 220 dintre sancțiuni au vizat contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, 31 de sancțiuni pentru fapte ce contravin normelor ce protejează ordinea și liniștea publică, iar 23 pentru fapte de comerț ilicit. Au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 155.324 lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 5 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost confiscate bunuri în valoare de 3.650 lei.

Exemple:

  • Polițiștii au identificat o persoană bănuită de un furt din locuință petrecut în noaptea din 11/12.02.2016, pe raza orașului Urlați. În urma investigațiilor, polițiștii din localitate au recuperat bunurile sustrase și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat.
  • Sâmbătă, 13 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit un dosar penal pentru evaziune fiscală după ce, în urma unui control într-o piață agroalimentară din Ploiești, au depistat documente de evidențiere fiscală întocmite fără respectarea normelor legale. De asemenea, polițiștii au descoperit și acte false de transport internațional a unor mărfuri agroalimentare importate din Italia.
  • Cu ocazia unui control efectuat într-un centru comercial din Ploiești, au fost depistate două persoane care ofereau spre comercializare 1.400 de țigarete fără a deține documente de proveniență. Mărfurile au fost confiscate, iar cele două persoane au fost sancționate contravnțional conform legislației privind comerțul ilicit.

sursa: IJP Prahova