Laurenţiu Solomon, unul dintre reporterii care au lucrat la Evenimentul zilei de la numărul 1, dar și pentur mai multe publicații și posturi de televiziune din Prahova, a murit azi-noapte.
 

Anunțul publicat de redacția evz.ro:
Azi noapte, la numai 62 de ani, s-a stins din viaţă, în urma unui infarct, colegul nostru Laurenţiu Solomon. Laurenţiu a fost unul dintre reporterii cu care “Bulina roşie” a pornit la drum, în iunie 1992. A fost unul dintre cei mai activi şi prolifici reporteri ai secţiei “Social”, scriind cu precădere în domeniul transporturilor.Dedicat meseriei, a făcut naveta ani buni, tocmai de la Ploieşti, unde îşi avea domiciliul. Laurenţiu a mai lucrat o lungă perioadă şi la cotidianul Gardianul. În ultimii ani, gauetarul se întorsese acasă, la Ploieşti. Avea un băiat şi devenise bunic. Pe contul său de Facebook se prezenta: patron, director, funcţionar şi viitor pensionar. Laurenţiu Solomon a fost un bun coleg. Hâtru din fire, întodeauna avea câte o glumă pregătită şi întreba mereu dacă poate să te ajute cu ceva. Cei ce l-au cunoscut aşa şi-l vor aminti şi de acum înainte. Dumnezeu să-l ierte!