Închisă încă din anul 2008, cea mai lungă pistă naturală de motocros din România (1500 de m), cea de pe dealul Muscel din Câmpina, ar putea fi readusă la viață, însă în altă zonă decât a funcționat inițial. Reprezentanții administrației publice locale au identificat un teren în suprafața totală de 4 hectare, situat în spatele fostului sat de vacanță din cartierul Voila, care ar putea fi transformat în bază sportivă, respectiv pistă de motocros. Luni,  a avut loc o ședință la care au participat membrii Comisiei de Cultură – Sport din cadrul Consiliului Local Câmpina și reprezentanții Primăriei în timpul căriea s-a discutat pe marginea acestui subiect, iar reacțiile au fost favorabile.

“Împreună cu Duță Cătălin, vicepreședintele Federației de Motocros am fost să vizităm terenul cu pricina, care se află pe fosta bază hipică de pe dealul Muscel, iar el, ca specialist, a concluzionat că acolo se poate amenaja o pistă de motocros. Terenul are aproximativ 4 hectare, dar există și posibilitatea de prelungire.  Acum ne ocupăm de documentație, urmând ca în ședința de Consiliu Local din luna februarie să inițiem și un proiect de HCL prin care să solicităm schimbarea de destinație în bază sportivă, respectiv pistă de motocross. E adevărat, este doar un prim pas, pentru că aici este nevoie de o investiție a cărei valoare nu o putem estima acum. Poate reușim totuși să reînviem tradiția la Câmpina,” a declarat Florin Frățilă, președintele Comisiei Cultură Sport din cadrul Consiliului Local.

Ultima competiție de motocros la Câmpina a avut loc în vara anului 2006, o etapă a Campionatului Național de profil, la care au participat peste 80 de sportive. Pista de motocross a fost închisă un an mai târziu, fiind invocate alunecări de teren, dar și faptul că pista se intersecta cu un drum de acces către Mănăstirea Augustinienelor Sf. Rita.

O nouă pistă de motocros la Câmpina este o veste bună pentru împătimiții acestui sport, deloc puțini în zonă, care au încercat ani la rând sprijin din partea autorităților pentu relocarea pistei. La Câmpina, se organizau concursuri de gen încă din anii 70.