barbat mort

Bărbatul a fost găsit decedat în propria locuință, iar potrivit primelor cercetări se pare că nu ar exista urme de violență la fața locului.

O persoană a sunat la 112 și a anunțat decesul bărbatului din satul Bătești, comuna Brazi. La fața locului au ajuns polițiști, dar și medici ai Serviciului de Ambulanță Prahova.

Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Polițiștii efectuează în continuare cercetări.

UPDATE: Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit decedat chiar de soție, în momentul în care aceasta s-a întors de dimineață de la serviciu.