Mai multe persoane date în urmărire au fost depistate de polițiștii prahoveni.

Comunicatul IJP PRahova

 În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, cu sprijinul autorităţilor din Marea Britanie, au depistat și reţinut un bărbat din comuna Filipeștii de Pădure, care era urmărit naţional, deoarece, se sustrăgea de la executarea unui mandat emis de Judecătoria Câmpina, prin care  a fost condamnat la 4 ani zile închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Condamnatul a fost preluat, extrădat către ţara noastră şi încarcerat în Penitenciarul Rahova.

 La data de 04.02.2016, Judecătoria Ploiești a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, unul din ele pe numele unui bărbat domiciliat în Mănești, prin care îl condamnă la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, iar celălalt pe numele unui bărbat domiciliat în com. Brazi, prin care îl condamnă la 11 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj și încă 439 zile, un rest rămas neexecutat pentru comiterea unei alte fapte.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Cocorăștii Colț i-au depistat pe cei doi.

După ce le-au fost întocmite dosarele de penitenciar, cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul Mărgineni.