accident centura vest ploiesti

Accidentul s-a produs în această dimineață, pe Centura de Vest a Ploieștiului, după ce un autobuz plin de călători a intrat într-o basculantă. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 28 de persoane sunt rănite.

Accidentul s-a produs în jurul orei 06.11, pe DN1 în dreptul localităţii Strejnic a avut loc un accident rutier grav care a avut ca urmare decesul a 5 persoane și rănirea gravă a 28 de persoane (11 bărbaţi, 16 femei 1 copil) care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Ploieşti.

Comunicatul ISU Prahova:

La fața locului s-a declanșat planul roșu de intervenție, ceea ce presupune mobilizarea unui număr important de  ambulanțe și echipaje de intervenție. Astfel, la locul accidentului s-a intervenit cu 8 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale pentru descarcerare, 1 autospecială de transport victime multiple, 1 autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, 1 Spital Mobil, 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 7 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi 14 ambulanțe SAJ. Intervenția pentru salvarea persoanelor implicate în accident a fost realizată de 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceștia acționând și medicii și asistenții medicali, polițiști și jandarmi.

Echipajele de poliție au asigurat devierea traficului din zonă pentru a permite intervenția echipajelor medicale și transportul răniților către spital. De asemenea, echipe de jandarmi au asigurat perimetrul zonei de intervenție.

Toate victimele au fost transportate la spitalul județean Prahova, unde există deja echipe de polițiști și psihologi pentru identificarea rapidă a victimelor și consilierea familiilor.

Cum majoritatea persoanelor care se aflau în microbuz provin din comuna Măneşti, sat Coada Izvorului, acolo au fost deja trimise echipe de polițiști pentru a lua legătura cu familiile.

Au fost deschise două linii telefonice pentru rudele și familiile celor implicați în accident – 0244515933 și 02445515946.

Acțiunea de intervenție la fața locului a fost coordonată de către Rodica Paraschiv, Prefectul județului. Aceasta s-a deplasat la locul accidentului și ulterior în satul Coada Izvorului din comunca Măneşti, informându-l periodic de dinamica situației pe ministrul afacerilor interne.