protest ploiesti spijin familia bodnariu

Peste 1.200 de persoane și-au anunțat participarea la un miting de susține a familiei Bodnariu, după ce serviciile norvegiene de protecția copilului ar fi decis să ia cei cinci copii ai cuplului.

Astăzi, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a aprobat favorabil cererea venită din partea Asociației Evanghelice din România de a organiza un protest pe data de 13 februarie la Ploiești. Protestul ar urma să aibă loc între orele 11.00 - 13.00, în zona de parcare situată între Palatul Administrativ și Palatul Culturii.

La protest și-au anunțat participarea 1.200 de persoane. Proteste similare au avut loc în mai multe orașe din țară, printre care se numără și Timișoara.

Participații solicită grăbirea anchetei sociale și reîncredințarea copiilor familiei Bodnariu, dar și implicarea autorităților române în soluționarea acestui caz, care a atras atenția publică inclusiv în mai multe țări din lume.

 

 

 

 

Articole asemănătoare